Vă informăm că Registrul Comerțului își suspendă activitatea în perioada 16 iulie - 25 iulie. Toate cererile primite vor fi preluate si pregătite de catre echipa Organic Consulting si vor fi soluționate după data de 25 iulie.

Programul de stimulare a incomingului va demara în 2023

Programul de stimulare a incomingului va începe în 2023, a anunțat astăzi ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.

„Aş aminti sintetic de programele pregătite pentru anul 2023: un program de credite cu dobândă subvenţionată adresate IMM-urilor, avem programul de promovare a exporturilor, care din cursul anului următor va avea la dispoziţie două instrumente noi, adică pe lângă promovarea externă în cadrul târgurilor internaţionale, va avea o componentă care va prelua practic modul de funcţionare a fostului program de internaţionalizare, dar şi un program nou, cel de stimulare a incoming-ului, pentru care, de asemenea, avem memorandumul aprobat în şedinţa de Guvern”, a spus Cadariu, potrivit Agerpres.

„Suntem în situaţia în care aproape toate programele propuse au anumite alocări. Suntem acoperiţi din punct de vedere al creditelor de angajament pentru cele trei programe invocate şi care se află în derulare, programe pentru care la începutul anului 2023 vom încheia peste 12.000 de contracte, respectiv 10.000 de contracte pentru Start-Up naţional, 1.000 de contracte pentru Diaspora şi 1.000 de contracte pentru programul Femeia antreprenor. Nu avem în totalitate acoperite creditele bugetare pentru cele trei programe, motiv pentru care sperăm ca la rectificările din cursul anului să putem primi aceste sume pentru a duce la bun sfârşit cele trei programe”, a adăugat Cadariu.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului are prevăzute pentru anul viitor credite bugetare în valoare de 4,003 miliarde lei (plus 3,1%) şi de angajament de 5,64 miliarde lei (plus 118,82%).

×