Vă informăm că Registrul Comerțului își suspendă activitatea în perioada 16 iulie - 25 iulie. Toate cererile primite vor fi preluate si pregătite de catre echipa Organic Consulting si vor fi soluționate după data de 25 iulie.

Sistemul de lucru hibrid, la mare căutare – sondaj

2022 a fost anul în care angajații au reînceput să se întoarcă la munca de la birou, după doi ani în care stilul de muncă remote a fost mai degrabă regula decât excepția, iar 2023 pare că va continua această tendință.

Potrivit datelor celui mai recent sondaj realizat de eJobs România, în acest moment, 46,1% dintre angajați lucrează exclusiv de la sediul companiei.

Doar 18,4% mai lucrează integral de acasă, iar restul își împart programul între casă și birou, astfel: 18,8% au un program hibrid pe o structură decisă de companie, 13,7% trebuie să vină și la birou, dar au libertatea de a decide singuri câte zile lucrează de acasă și câte de la sediu, iar 3% vin la birou doar pentru întâlniri și ședințe.

„Dacă la începutul lui 2020 încă eram țara din Europa cu cea mai mică deschidere a angajatorilor față de munca remote, acum acest stil de lucru a intrat într-o formă de normalitate și la noi, în aproape toate domeniile de activitate. La nivelul anului trecut, au fost postate peste 30.000 de joburi remote, cu 29,4% mai mult față de 2021 și cu 490% mai mult decât în 2019, iar de la începutul anului și până acum avem deja mai mult de 3.000 de joburi remote postate, adică 10% din total. Asta înseamnă că angajatorii rămân flexibili din acest punct de vedere, însă această flexibilitate se manifestă mai degrabă în direcția acceptării unui program de muncă hibrid decât a unuia complet remote”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În acest sens, 57,1% dintre participanții la sondaj spun că lucrează cel puțin cinci zile pe lună de la birou. 14,3% vin la sediul companiei doar o dată pe lună, 9% de două ori, 7,1% de trei ori, iar 12,4% lucrează de la birou patru zile pe lună.

Întrebați ce schimbări ar vrea să facă anul acesta legat de modul în care lucrează, cei mai mulți (respectiv 28,3%) au răspuns că vor să lucreze hibrid, dar ei să fie cei care decid câte zile vor veni la birou. 23,6% vor să lucreze exclusiv de acasă, în timp ce 20,1% și-ar dori să crească numărul zilelor în care muncesc remote. 1,5% se află la celălalt pol și intenționează să lucreze mai mult de la birou, iar 22,6% au decis ca în 2023 să lucreze doar de la sediul companiei.

În cazul ultimelor două categorii, 40,4% spun că decizia de a reveni 100% sau de a munci mai multe zile de la birou aparține angajatorilor și că a fost stabilită la nivelul întregii organizații.

59,6%, în schimb, mărturisesc că nu se mai simt confortabil să lucreze de acasă și vor să facă o schimbare.

Acest tip de flexibilitate a angajatorului s-a transformat inclusiv într-un criteriu pe care candidații îl iau în calcul în perspectiva unei noi angajări. Astfel, 60,9% dintre participanții la sondaj susțin că nu s-ar mai angaja într-o companie care nu acceptă munca remote sau hibrid. 26,6% dintre respondenți spun chiar că acesta este aspectul care ar cântări cel mai greu în decizia de a accepta o ofertă nouă de job. Pentru 55,5% cel mai important este salariul, 7,4% caută în primul rând oportunități de promovare, iar 5,9% spun că echipa contează cel mai mult.

Sondajul a fost realizat în luna ianuarie 2023 pe un eșantion de 4.318 respondenți.