Vă informăm că Registrul Comerțului își suspendă activitatea în perioada 16 iulie - 25 iulie. Toate cererile primite vor fi preluate si pregătite de catre echipa Organic Consulting si vor fi soluționate după data de 25 iulie.

Reguli și mai dure pentru microîntreprinderi, din 2024

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență 115 și introduce noi condiții dure pentru microîntreprinderi.

Din 2024, trecerea la impozit pe profit se face din trimestrul în care condiția nu e îndeplinită pentru anul fiscal precedent, scrie Avocatnet.

Pentru aplicarea regimului micro în 2024, bilanțurile pe 2023 trebuie depuse până la 31 martie 2024 (cu aproximativ două luni mai devreme decât de obicei).

Apoi, va exista o condiționare suplimentară la calcularea plafonului de 500.000 euro. Se prevede că limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul atât veniturile realizate de microfirmă, cât și veniturile întreprinderilor legate cu aceasta.

Totodată, un asociat/acționar mai poate să dețină, direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot numai la o singură microfirmă. Acum, regula este că un asociat/acționar poate avea dețineri de peste 25% la cel mult trei microfirme.

În caz de deținere de peste 25% la două sau trei microfirme, până la data de 31 martie a anului următor trebuie decis care dintre ele rămâne la impozit micro, restul urmând să treacă la impozit pe profit.

×